Noapte
Zi
19 June 2019
1 min read

Rovana Plumb, vicepreşedinte al grupului SD din Parlamentul European

Eurodeputatul Rovana Plumb, fost ministru în cabinetul Dăncilă, a fost aleasă vicepreşedinte în cadrul grupului politic al socialiştilor europeni din Parlamentul European.

“Sunt onorată de susţinerea colegilor mei din PSD, dar le mulţumesc şi colegilor din grupul socialiştilor europeni pentru susţinere. Mă bucur că pot să reprezint atât PSD-ul cât şi România în familia noastră politică şi că vom putea participa activ la consolidarea proiectului european. Contribuţia pe care România şi-a adus ca preşedinte al Consiliului UE a fost foarte importantă şi avem destule proiecte pe care le trebuie să le ducem la capăt. În primul rând, tot ceea ce înseamnă investiţii pentru reducerea impactului negativ al schimbărilor climatice şi de asemenea tot ceea ce înseamnă egalitate de gen şi locuri de muncă decentă. În toate poziţiile pe care le vom avea, pe toate domeniile, vrem o Europă unită, nu una cu două viteze. O Europă care să îi reprezinte pe toţi cetăţenii, din statele membre!”, a declarat Rovana Plumb.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Bărbat reținut pentru că deținea, ilegal, un pistol

Articolul Urmator

Folosindu-se de metoda “împrietenirii”, i-a furat unui batrân banii

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele