În zona fostei Unități Militare de la gară, în apropierea complexutului de tip mall, primăria Târgoviște are în derulare mai multe proiecte, printre care și amenajarea unui parc. Aici, va exista un spațiu foarte generos de zonă verde, cu vegetație bogată și peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se vor planta aproximativ 500 de arbori și arbuști din specii răsinoase și foioase și se vor amenaja zone cu flori, vor fi montate bănci și cișmele, va fi amenajată o bibliotecă în aer liber. Sistemul automat de irigații este finalizat, iar iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED, iluminatul decorativ fiind cu bolarzi și proiectoare.
“Valoarea investiției este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, sursa de finanțare este asigurată prin fonduri europene nerambursabile, iar lucrările vor fi finalizate în urmatoarele 30 de zile”, precizează primarul Cristian Stan.



