“Guvernul PNL nu se dezminte și își bate joc, în continuare, de cetățenii județului Dâmbovița” , este de parere Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, după ce, astăzi, Guvernul a repartizat bani doar pentru 39 de primării din județ, sume necesare cheltuielilor pentru asigurărea activităţii de asistenţă socială şi de protecţie a copilului.
Dintre cele 39 de unități administrative, 18 sunt conduse de primari liberali Răcari, Bezdead, Brezoaele, Butimanu, Dărmănești, Mogoșani, Moțăieni, Odobești,,Petrești, Ciocanești, Cornățelu, Cornești, Costeștii din Vale, Finta, Glodeni, Lungulețu, Răscăieți, Uliești, iar una, Brănești de un edil al USR. Suma totală alocată pentru administrațiile locale este de 9.264.000 lei.

“Cu alte cuvinte, de ce ar avea nevoie de bani restul de 50 de primării din județul nostru?
Actualii guvernanți stau și se bat pe ciolanul puterii, iar persoanele cu handicap, bătrânii care au nevoie de ajutor sau copiii instituționalizați contează prea puțin. Ei își văd de luptele politice pentru funcțiile pe care, mai ales acum, demonstrează că nu le merită.
Primăriile, deja aflate în impas din punct de vedere financiar, au acum încă o problemă în plus: de unde vor scoate bani pentru asistența socială? Mai mult decât atât! Liberalii au sărit de la plată mai mult de 40 din primăriile conduse de aleși ai PSD, iar acolo unde au dat bani, au dat la limita subzistenței. Îi pedepesc pe dâmbovițenii care au îndrăznit să nu-i voteze, pe cei care și-au dat seama ce hram poartă liberalii. Nu mai au niciun pic de rușine!”- mai precizează Corneliu Ștefan, lider PSD Dâmbovița și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.



