Noapte
Zi
18 May 2021
2 mins read

TÂRGOVIȘTE: Începând cu 1 iunie, parcul din zona UM Gară va fi dat în folosință

Se fac ultimele pregătiri pentru ca, începând cu data de 1 iunie a.c., parcul din zona UM Gară, de lângă Dâmbovița Mall,  să fie dat în folosință. Pe un teren în suprafată de aproximativ 16.000 mp, care ani de zile a fost abandonat, administrația locală târgovișteană a amenajat un loc de recreere care cuprinde loc de joacă pentru copii, aparate de fitness, amfiteatru și bibliotecă în aer liber, fântână arteziană, dar și sute de arbori și arbuști din diferite specii și tot ceea ce este necesar pentru relaxare și agrement. De asemenea, băncile montate în parc sunt dotate cu sistem wirless de încarcare a dispozitivelor mobile.

„Suntem în cel mai nu parc din municipiul Târgoviște, este vorba de parcul din fosta UM Gară, exact lângă Dâmbovița Mall. Un prim aspect pe care aș vrea să-l remarc, este prima conferință de presă fără mască după foarte mult timp și cred că este un lucru extraordinar de îmbucurător, cred că în sfârșit am trecut de această perioadă foarte urâtă.

Este o investiție realizată de către Primăria Târgoviște pe fonduri europene. Pe 1 iunie se va deschide acest parc, vrem să facem o surpriză copiilor și părinților. Este vorba de 16.000 de metri pătrați, cât este suprafața acestei investiții. Au fost plantați peste 500 de arbori și arbuști. De asemenea, gazonat a fost undeva la 14.000 metri pătrați. Este o zonă foarte verde, cu o pistă de biciclete, cu fântâni, cu bănci inteligențe, cu iluminat public modern și tot ceea ce este necesar pentru a petrece câteva ore agreabile, repet, într-un parc realizat de administrația locală târgovișteană din fonduri europene. Nu este însă ultima investiție de acest fel la care lucrăm, mai avem și parcul de lângă Complexul Turistic de Natație, acolo avem o zonă mai mare, undeva la 5 hectare, care de asemenea se va transforma radical. Cred că față de ceea ce era aici sau mai exact față de ce nu era aici, pentru că era o zonă care nu spunea absolut nimic și foarte mulți ani o zonă inaccesibilă publicului, cred că în acest moment avem un spațiu foarte frumos. Valoarea finanțării este undeva la 7 milioane de lei, fonduri europene, Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul unui proiect de natură să vină să completeze această strategie de mărire a zonelor verzi din municipiul Târgoviște. Eu cred să arată excepțional. În acest moment se fac ultimele pregătiri astfel încât pe 1 iunie toată această zonă să se deschidă și să reprezinte un punct de atracție important pentru târgovișteni și nu numai.

De altfel, pe 1 iunie vrem să marcăm și noi Ziua Copilului, dar și ieșirea din această perioadă foarte urâtă cu restricții și vom avea evenimente în mai multe zone din municipiul Târgoviște, aici, în acest parc, de asemenea, la Complexul Turistic de Natație, la Teatrul de Vară din Parcul Chindia sau în Piața Mihai Viteazu… Tot orașul se va anima așa cum nu s-a mai întâmplat de ceva timp, din păcate”, a precizat primarul municipiului Târgoviște Cristian Stan.

WhatsApp Image 2021-05-18 at 13.58.28

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Trei localități dâmbovițene înregistrează peste 1,5 incidența cazurilor de COVID-19

Articolul Urmator

“Constantine, Constantine….”, spectacol folcloric organizat în curtea Centrului Județean de Cultură Dâmbovița

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele