Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România numără, la finalul sezonului de toamnă 2021, peste 220.000 de puieți plantați pe o suprafață de 50 de hectare.
Acțiunile desfășurate anul acesta reprezintă atât inițierea de culturi forestiere noi, cât și completări și îngrijiri ale suprafețelor plantate în anii precedenți.
În condiții speciale de pandemie și cu ajutorul echipamentelor mecanizate și al zilierilor, peste 220.000 de puieți au fost plantați pe 50 de hectare din județele: Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiș și București.
„A fost un sezon excepțional! Un an mai nestatornic decât oricare din ultimii zece, pe toate fronturile. Dincolo de pandemie, trebuie înțeles că noi nu ne putem baza pe aplicația meteo a telefonului atunci când organizăm plantările ci pe un instinct construit în peste 10 ani de experiență. Și am reușit. De la +20 la -5 grade, de la soare la ninsoare, de la teren tare ca piatra la nămol până la glezne, le-am avut pe toate în ultimele 2 luni. A fost nu o luptă, ci un întreg război. Și l-am câștigat; nu pentru că am avut aliați, conceptul acesta presupune oarecum ideea că fiecare dintre părțile implicate urmărește implicit și un câștig personal. Noi am avut alături PRIETENI, am fost uniți de un scop comun, binele general: să fie pădure”, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic în cadrul Plantăm fapte bune în România.
Speciile plantate – brad, molid, pin, larice, stejar, gorun, frasin, plop, paltin, salcâm, fag, salcie, sălcioară, cireș păsăresc și multe specii ornamentale – au fost alese de către inginerii silvici ai ONG-ului și ai ocoalelor silvice partenere astfel încât să se adapteze bine la condițiile locale și să formeze ecosisteme stabile.
„Credem în colaborarea dintre puieții plantați și nu în competiția dintre ei. Suntem convinși că ei simt și trăiesc împreună și se ajută unii pe alții pe durata acestei călătorii a lor prin viața de arbori. Noi suntem aici pentru a-i ajuta, ori de câte ori este necesar ”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.
Plantăm fapte bune în România încheie, așadar, un sezon și un an cu rezultate remarcabile, în ciuda contextului care a ținut voluntarii departe de acțiuni și le multumește partenerilor pentru încredere și sprijin. În speranța că 2022 va fi din nou an al voluntariatului, îi așteaptă să ne fie alături și pe viitor.
220.000 de puieți plantați de un ONG în toamna acestui an vor deveni păduri! Acțiunea a vizat și județul Dâmbovița
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Un urs a fost văzut în localitatea Cucuteni
În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sat Cucuteni. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de
Alegeri în organizațiile PSD Dâmbovița din nordul județului
Organizația PSD Dâmbovița continuă procesul de consolidare a structurilor interne, prin organizarea de alegeri în mai multe localități de pe Valea Ialomiței. Astfel, în Fieni, Buciumeni și Bezdead, au fost desemnate noile
TÂRGOVIȘTE: Mâine, 2 mai, restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu
Restricții de circulație – „Chindia City Race” Sâmbătă, 2 mai, Municipiul Târgoviște găzduiește „Chindia City Race”, primul semimaraton organizat în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Pentru desfășurarea în condiții de
Un an dinamic pentru antreprenoriatul dâmbovițean – Raportul anului 2025 al Camerei de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă Raportul de activitate pentru anul 2025, document care reflectă un an dinamic, construit în jurul sprijinirii mediului antreprenorial, consolidării parteneriatelor instituționale, dezvoltării competențelor profesionale
CAZ INCREDIBIL LA CREVEDIA! O mamă este acuzată că și-a abuzat sexual fiica minoră
*FEMEIE ARESTATĂ PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR* La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub



