“Drumul care coboară din Bucegi pe partea stânga a Lacului Bolboci și care asigură legătura platoului montan Peștera-Padina cu restul județului a intrat în patrimoniul public al comunei Moroeni”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Stefan.
În urma demersurilor și instistențelor administrației județene, astăzi, Guvernul României a emis o Hoărâre prin care acest tronson de drum este transferat către administrația locală a comunei Moroeni. Următorul pas este ca între cele două instituții, CJD și primărie, să se încheie un parteneriat astfel încât pe cei 8 kilometri de drum să se poată interveni în sezonul rece, dar și pentru începerea unor lucrări de reabilitare și modernizare în momentul în care vremea o va permite.
“Am rezolvat una dintre cele mai presante probleme din zona montană a județului Dâmbovița. Datorită demersurilor făcute în ultima perioadă, drumul care coboară din Bucegi pe partea stânga a Lacului Bolboci și care asigură legătura platoului montan Peștera-Padina cu restul județului a intrat în patrimoniul public al comunei Moroeni.
În cel mai scurt timp, între primăria Moroeni și Consiliul Judeţean Dâmboviţa se va încheia un protocol de colaborare, astfel încât administrația județului să poată interveni pe acest drum cu lucrări de modernizare și reparații, dar, ceea ce este foarte important pentru turismul dâmbovițean, să putem executa lucrări de deszăpezire pe tot parcursul sezonului rece.
Nu în ultimul rând, este și o premieră! Încă de la apariția sa în rețeaua montană, drumul de care vorbim, cu o lungime de peste 8 km, nu a aparținut din punctul de vedere al administrării nici Consiliului Judeţean Dâmbovița, nici primăriei Moroeni.
Or, prin HG-ul de astăzi, în sfârșit, acesta intră în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale dâmbovițene!”, precizează Corneliu Ștefan, președintele CJD.



