Jandarmii dâmbovițeni s-au alăturat campaniei umanitare de donare de sânge inițiată, la nivel național, de Jandarmeria Română și astăzi, 15 martie a.c., s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița pentru a dona sânge.
Activitatea se desfășoară în contextul nevoii reale de sânge pentru transfuzii în spitalele din România și în scopul conştientizării cetățenilor asupra importanței și beneficiilor donării de sânge, precum şi pentru completarea stocului sanguin local.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în colaborare cu personalul medical al centrului organizează periodic acţiuni al căror obiectiv îl constituie refacerea rezervelor sanguine atât de necesare salvării de vieţi omeneşti.
Şi în anii precedenţi, jandarmii dâmbovițeni s-au implicat în activităţi de donare de sânge în cadrul campaniei “Salvează o viață alături de jandarmii dâmbovițeni! Donează sânge!”, astfel încât la nivel instituţional acest gest a devenit o tradiţie, numai în ultimii 3 ani fiind donată o cantitate de peste 150 litri de sânge.
Prin aceste iniţiative, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile dâmboviţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor oamenilor aflați în suferință.
Acțiunea de donare de sânge va continua și mâine, 16 martie a.c., la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița.
Jandarmii dâmbovițeni au donat sânge pentru oamenii aflați în suferință
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Corneliu Ștefan: „Viitoarele finanțări europene trebuie să pornească de la nevoile reale ale comunităților”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat, la începutul acestei săptămâni, la o serie de dezbateri organizate la Bruxelles, în cadrul Parlamentul European, având ca temă principală viitorul exercițiu financiar al
Tinerii din Dâmbovița se implică tot mai activ în viața politică locală! Au fost alese conducerile TSD ale organizațiilor din Produlești și Perșinari
Organizațiile de tineret ale Partidul Social Democrat (PSD) din județul Dâmbovița continuă să atragă noi membri, tot mai mulți tineri alegând să se implice activ în comunitățile din care fac parte. Un
Doi dâmbovițeni au fost reținuți după ce au furat, din rezervoarele unor utilaje, motorină
*PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE FURT CALIFICAT* În dimineața zilei de 11 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Băleni, sub supravegherea unui procuror din cadrul
Comunicat de presă pentru proiectul„CONSTRUIRE SI DOTARE HALA DIAGNOZA AUTO IN CADRUL FIRMEI TRANS COMPANY GIGI SRL”, COD SMIS 327294
Societatea TRANS COMPANY GIGI S.R.L., cu sediul social in Comuna Ulmi, Str. Principala, Judet Dâmboviţa, implementeaza proiectul „CONSTRUIRE SI DOTARE HALA DIAGNOZA AUTO IN CADRUL FIRMEI TRANS COMPANY GIGI SRL”, COD SMIS
Două workshopuri dedicate Social Media și AI în business, organizate de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează, în luna mai, două workshopuri practice dedicate antreprenorilor și profesioniștilor interesați de utilizarea instrumentelor digitale pentru dezvoltarea afacerilor. Evenimentele vor avea loc la sediul



