Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmbovița reaminteste contribuabililor că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 41/2022, începând cu data de 1 iulie 2022, utilizatorii sunt obligaţi să declare în Sistemul RO e-Transport, datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat.
Astfel, potrivit Ordinul președintelui ANAF nr. 802 din 29 aprilie 2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport, bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport sunt:
1. Legume, plante, rădăcini şi tuberculi, alimentare.
2. Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni.
3. Băuturi, lichide alcoolice şi oţet.
4. Sare; sulf; pământuri şi pietre; ipsos, var şi ciment.
5. Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate.
6. Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croşetate.
7. Încălţăminte, ghetre şi articole similare; părţi ale acestor articole.
8. Fontă, fier şi oţel.
Menționăm că au obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport a transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat, următoarele categorii de utilizatori:
a) destinatarul înscris în declaraţia vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declaraţia vamală de export, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul operaţiunilor de import sau export, după caz;
b) beneficiarul din România, în cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat;
c) furnizorul din România, în cazul tranzacţiilor interne sau al livrărilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat, după caz;
d) depozitarul, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit.
ANAF a publicat lista bunurilor cu risc fiscal ridicat
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Concertul Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României – „România în inimi și note”
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, organizează pe data de 30 noiembrie 2025, Concertul Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României – „România în inimi și note”. Evenimentul, care va avea
Alexandru Iorga și-a depus candidatura pentru funcția de primar al orașului Găești
Astăzi, la Găești, social democratul Alexandru Iorga și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar al orașului. Momentul marchează începutul unei noi etape în competiția electorală locală, fiind susținut de semnăturile a
Deputatul PSD Carmen Holban susține declararea lunii martie ca „Luna Femeilor”
Deputatul PSD Carmen Holban a susținut în Parlamentul României Proiectul de Lege privind declararea lunii martie ca Luna Femeilor, o inițiativă care își propune să recunoască și să celebreze contribuțiile femeilor din
Dâmbovițeni reținuți pentru înlesnirea practicării prostituției de către 21 de tinere, în Marea Britanie! Ce au găsit polițiștii la percheziții?!
*PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –
VIZITĂ REGALĂ LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
Marți, 11 noiembrie 2025, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut deosebita onoare de a primi vizita Alteței Sale Regale Principesa Sofia a României, un moment marcant pentru întreaga comunitate academică. Vizita a



