În cele mai multe cazuri, parcurile industriale oferă spații pentru ca diferite societăți comerciale să-și poată desfășura activitatea, pun la dispoziție spații administrative, hale de producție sau depozite.
“Am încercat să căutăm și să schimbăm și puțin domeniile de activitate ale parcului industrial, să venim și cu altceva nou”, spune Gabriel Pucaru, directorul Parcului Industrial Moreni. Declarația acestuia vine în contextul în care, în maxim două luni, o altfel de investiție își va face loc în cadrul parcului. Este vorba despre o clinică medicală unde, pentru început, își vor desfășura activitatea doi medici.
„În interiorul Parcului Industrial Moreni, în aproximativ două luni, va funcționa o clinică medicală unde, pentru început, își vor desfășura activitatea doi medici. (…) Este vorba de o clinică medicală cu trei specializări pentru început, cu cardiologie, chirurgie cardiovasculară și chirurgie vasculară și sperăm ca mai târziu – din discuțiile pe care le-am avut în ultima perioadă cu investitorul – să își mai desfășoare activitatea pe încă o linie de specialitate, pe ginecologie. Adică am încercat să căutăm și să schimbăm și puțin domeniile de activitate ale parcului industrial, să venim și cu altceva nou. Până la urmă, clinica medicală care își va desfășura activitatea în interiorul parcului este un bussines privat, dar pe mine mă interesează serviciile pe care le oferă oamenilor. Va fi o clinică privată, modernă, va fi o clinică de consultație care va colabora îndeaproape cu Spitalul Municipal Moreni, dar va oferi și internare de o zi, de 24 de ore, iar acest lucru cred că este unul extrem de benefic pentru morenari și nu numai, pentru cetățenii din zona municipiului Moreni, care nu prea au prea multe variante în ceea ce privește serviciile medicale la care au acces”, a precizat Gabriel Purcaru, managerul Parcului Industrial Moreni.
Încă de la înființare, din anul 2002, și până în prezent, în interiorul Parcului Industrial Moreni agenții economici prestează diferite activități: de la confecții matrițe și piese finite pentru industria de automobile, la fabricarea de mobilier, reparații motoare electrice, confecții metalice, până la confecții textile.