Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, a participat, în perioada 16-17 mai 2022, la Chania, Grecia, la reuniunea Comisiei pentru afaceri politice si democrație a APCE.
Cu acest prilej, a avut o intervenție la dezbaterile proiectului de raport cu tema “Necesitatea unui multilateralism efectiv și incluziv, raportor Dora Bakoyannis (Grecia, PPE/CD), în cadrul căreia a arătat că este nevoie de o consolidare a dreptului internațional, inclusiv prin mecanisme care să instituie principiul sancțiunilor ca instrument legal de apărare a valorilor fundamentale și a dreptului internațional.
În continuare, senatorul român a luat cuvântul în cadrul dezbaterilor proiectului de rezoluție privind Provocările recente la adresa securității în Europa – rolul Consiliului Europei, raportor Bogdan Klich (Polonia, PPE/CD) și a propus un amendament prin care se arată că accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene și susținerea parcursului european al statelor candidate și aspirante din Balcanii de Vest, precum și a celor trei state din Europa de Est – Republica Moldova, Ucraina și Georgia – reprezintă o măsură de consolidare a securității europene. S-a referit, de asemenea, la conceptul extins de securitate și la rolul Consiliului Europei în stabilirea și promovarea standardelor de securitate democratică.
În ceea de privește perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest, temă care face obiectul unui alt raport aflat în dezbatere în cadrul Comisiei APCE, senatorul Titus Corlățean a adresat o serie de sugestii raportorului, George Papandreou (Grecia, SOC), inclusiv în ceea ce privește relevarea importanței formatelor regionale de cooperare pentru identificarea unor soluții incluzive de cooperare, menționând rolul președinției române a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) în gestionarea politică a unor relații bilaterale tensionate din regiune și, respectiv, includerea Kosovo ca membru al acestui format, în ciuda poziției cunoscute a României, care nu a recunoscut entitatea menționată.
În cea de-a doua zi a dezbaterilor, senatorul român a susținut adoptarea de către membrii Comisiei APCE pentru afaceri politice și democrație a moțiunii pentru recomandare adresată Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei privind organizarea Celui de-al IV-lea Summit al șefilor de stat și de guvern, document ce va fi înaintat, în numele întregii comisii, către Biroului APCE, în vederea dezbaterii în plenul Adunării Parlamentare.
Reamintim, în acest context, că o recomandare similară a fost inclusă de senatorul Titus Corlățean, în calitate de raportor, în raportul cu tema: Dincolo de Tratatul de la Lisabona – Consolidarea Parteneriatului strategic dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană, recent adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cu prilejul celei de-a doua părți a Sesiunii plenare.
Sen. Titus Corlățean, prezent la dezbaterile reuniunii plenare a Comisiei pentru afaceri politice și democrație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei! Unul dintre amendamentele propuse: accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Proiectul CIVIC MONTAN continuă! Elevii dâmbovițeni vor cunoaște tainele și frumusețea muntelui alături de Asociația Chindia Jurasic Park
Cunoscută și chiar recunoscută pentru implicarea sa în educarea și formarea tinerei generații în spiritul ocrotirii naturii, Asociaţia Chindia Jurasic Park a lansat în anul 2019 proiectul„CIVIC MONTAN”, proiect prin intermediul căruia
Rețea de mașini de lux furate din Europa, destructurată în România! Percheziții în Dâmbovița!
*16 MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE* În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a
BABEL 2026: Yordan Radichkov, readus în atenția publicului la Festivalul Babel prin spectacolul „Lazarița
Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Babel continuă să își confirme rolul de platformă de dialog cultural și schimb artistic internațional. În cadrul conferinței de presă desfășurate după reprezentația spectacolului „Lazarița”, regizat de
Primăria Târgoviște a început construcția primului parc fotovoltaic al municipiului! Investiție de 19 milioane de lei, finanțată integral din fonduri europene
Administrația locală târgovișteană a demarat lucrările pentru construirea primului parc fotovoltaic al municipiului, un proiect pe care primarul Daniel Cristian Stan îl consideră una dintre cele mai importante investiții realizate de oraș
Surprins la volan fară permis și cu o alcoolemie de 1,1mg/l
*BĂRBAT FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT ÎN TRAFIC DE POLIȚIȘTI* La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru



