Noapte
Zi
8 September 2022
1 min read

(VIDEO) Dâmbovițeni bănuiți de înșelăciune și spălare de bani! Prejudiciul de ridică la 2.000.000 lei

În această dimineață, 8 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, patru în județul Ilfov, două în municipiul București și unul în județul Buzău.

Totodată, polițiștii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Activitățile de cercetare penală sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, spălare de bani și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – iunie 2022, cinci persoane ar fi înșelat reprezentanții unor societăți comerciale în urma achiziționării unor cantități de cereale.

Totodată, cei în cauză ar fi sustras din societățile pe care le administrau sau le controlau bani și bunuri mobile, în folosul propriu sau al altor societăți comerciale.

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 2.000.000 de lei.

La activități au participat și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Încep ZILELE CETĂȚII TÂRGOVIȘTE! Programului zilei de 8 septembrie!

Articolul Urmator

(VIDEO) Primar Cristian Stan: ”Târgoviștea este acasă! Acest oraș înseamnă totul: viața, familie, prieteni!”

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele