Astăzi, 8 septembrie, când creștinii ortodocși de pretutindeni o sărbătoresc pe Sfânta Maria Mică, la Târgoviște, în cadrul programului Zilelor Cetății au avut loc mai multe evenimente pline de însemnătate. De la orele dimineții la Catedrala Mitropolitană a avut loc slujba religioasă în cinstea Nașterii Maicii Domnului, ocrotitoarea municipiului, după care, tot alaiul format din soborul de preoți, măicuțe, oficialități locale și județene, dar și simpli credincioși au pornit într-o procesiune religioasă către Curtea Doamnească.
În această locație cu o puternică încarcătură istorică a avut loc ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște, la care au participat pe lângă executivul primăriei și consilierii locali, și invitați speciali de peste hotare, din Italia, Bulgaria, dar și frați români de peste Prut din Republica Moldova, parlamentari ai județului, șefi de deconcentrate, dar și actuali și foști reprezentanți ai autorităților publice locale și județene.
(VIDEO) Primar Cristian Stan: ”Târgoviștea este acasă! Acest oraș înseamnă totul: viața, familie, prieteni!”
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Deputatul Carmen Holban: „Guvernarea nu se face împotriva oamenilor”
Parlamentul României a adoptat moțiunea de cenzură cu 281 de voturi „pentru”, un rezultat considerat unul dintre cele mai clare din ultimii ani, care duce la demiterea Guvernului condus de către Ilie
Corneliu Ștefan: „România are nevoie de echilibru și decizii corecte după moțiunea de cenzură
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a reacționat după adoptarea moțiunii de cenzură prin care Guvernul Bolojan a căzut, subliniind că votul din Parlament reflectă nemulțumirea tot mai accentuată a populației față de
Mobilizare pentru un mediu curat în comuna Crângurile: acțiuni și sancțiuni anunțate
Comuna Crângurile a beneficiat, în această dimineață, de o acțiune de ecologizare desfășurată cu sprijinul beneficiarilor Legii 416. Activitatea a avut loc în primele ore ale zilei și a vizat curățarea parcurilor
Un urs a fost văzut în localitatea Cucuteni
În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sat Cucuteni. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de
Alegeri în organizațiile PSD Dâmbovița din nordul județului
Organizația PSD Dâmbovița continuă procesul de consolidare a structurilor interne, prin organizarea de alegeri în mai multe localități de pe Valea Ialomiței. Astfel, în Fieni, Buciumeni și Bezdead, au fost desemnate noile



