Ðin anul 2000, și până în prezent, numeroși târgovișteni au fost prezenți, în Joia Mare, după slujba deniei celor 20 de Evanghelii, la evenimentul, ce îi aduce aproape de 23 de ani, Calea Luminii.
Și de această dată, pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, credincioșii au scris din candele aprinse mesajul “Târgoviște 2023”, iar în piața Mihai Viteazul, urmând Bulevardul Carol I și până la gară, mii de candele au luminat municipiul Târgoviște.