Noapte
Zi
12 May 2023
1 min read

AUR Dâmbovița, în plin proces de organizare pentru alegerile de anul viitor

Alianța pentru Unirea Românilor Dâmbovița se află în prin proces de organizare și pregătire pentru alegerile din anul 2024. Potrivit președintelui Danil Zepiș, în acest moment, filiala numără peste 1300 de membri, iar în teritoriu există 30 de organizații locale conduse de președinți interimari împuterniciți de către Secretariatul General al partidului. ” În acest moment avem peste 1300 de membri cu adeziune, numărul lor crește în fiecare zi. Avem organizații locale în circa 30 de localități. Suntem în discuții și în plin proces de formare a încă 15 organizații. Avem membri în toate comunele, nu există niciuna din care să nu avem persoane înscrise, însă până la finalul anului cu siguranță vom avea organizații în fiecare UAT. În cele 30 deja existente avem președinte interimar, în fiecare dintre ele, acesta fiind împuternicit de către Secretariatul General al partidului. Totodată, la nivel județean deja avem formate structurile de tineret, seniori, dar și pe cea de femei.” a precizat Zepiș în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, acesta a mai adăugat și faptul că AUR Dâmbovița va avea candidați la toate tururile electorale de anul viitor: alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.”Mai avem un an până începem lupta pentru alegerile electorale, în 2024 fiind patru tururi de scrutin. Noi ne pregătim continuu pentru toate, ne preocupă fiecare tur în parte pentru că AUR va avea candidați si va participa la alegeri.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Patru deținuți din Penitenciarul Găești și-au căutat de muncă la ”Bursa Generală a Locurilor de Muncă”

Articolul Urmator

Cmera de Comerț Dâmbovița susține învătământul profesional și tehnic

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus