Noapte
Zi
6 June 2024
1 min read

Parada Babel și debut inedit cu spectacole de dans vertical

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra, ajuns la cea de a XII-a ediție, se desfăşoară în perioada 10-16 iunie 2024.

Așa cum organizatorii festivalului v-au obișnuit, prima zi de festival trezește la viață străzile orașului prin Parada Babel, animată de artificieri, motocicliști, mașini ale festivalului, voluntari, participanți din diferite colțuri ale lumii, reuniți într-un periplu al prieteniei. Luni, 10 iunie, începând cu 21:30, Parada va porni pe traseul Parcul Chindia (Teatrul de Vară) – Calea Domnească – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Str. Poet Grigore Alexandrescu (între sensul giratoriu și intersecția dintre strada Poet Grigore Alexandrescu și Bulevardul Libertății).

Parada se va opri la Casa Sindicatelor, pe care, de la ora 22:00, se va desfășura primul spectacol de dans vertical al trupei Il Posto Vertical Dance & Marco Castelli Small Ensemble din Italia, al doilea fiind în ziua următoare, de la ora 21:30.

Pentru toate aceste momente artistice, circulața rutieră va fi oprită astfel:

  • În data de 10 iunie, pe strada Poet Grigore Alexandrescu, între orele 21:15 și 23:00 (Bld. Mircea cel Bătrân la intersecție cu Strada Poet Grigore Alexandrescu) pentru Paradă și pentru primul spectacol de dans vertical;
  • În data de 11 iunie, pe strada Poet Grigore Alexandrescu, între orele 21:15 și 22:15 (Bld. Mircea cel Bătrân la intersecție cu Strada Poet Grigore Alexandrescu) pentru al doilea spectacol de dans vertical.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Obiectivele turistice din judeţul Dâmboviţa, promovate la Târgul European al Castelelor, ediția a IX-a

Articolul Urmator

ULMI: Continuă proiectele de dezvoltare a satului Dimoiu

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați