Orice s-ar putea spune despre parlamentarii de Dâmboviţa,mai puţin că le-ar lipsi bunele intenţii.Cu un an şi ceva în urmă,spre exemplu,chiar au semnat un pact pentru judeţ,de care au uitat însă destul de repede aproape toţi.Acum, după ceva mai mult de jumătatea mandatului,avem de-a face cu o platformă similară,numai că invitaţia la dialog, la lucru în echipă,a venit din partea şefului CJD.
Şi gheaţa a fost spartă ,dar numai pe jumătate.Au fost prezenţi la prima întâlnire numai senatorul Calcan şi deputaţii Ionuţ Săvoiu,Carmen Moldovan,Georgică Dumitru şi Iulian Vladu.Din motive obiective nu au putut onora invitaţia doamna Rovana Plumb -ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi senatorul Leonardo Badea,ambii plecaţi în delegaţii oficiale peste hotare.Ion Pârgaru şi-a mandatat un consilier să-l reprezinte iar pe restul pare să-i doară fix în cot de problemele judeţului.Ia să fi fost alegeri luna viitoare! Ce s-ar mai fi înghesuit să iasă în faţă,gata să dea şi din coate pentru asta.
Cât despre iniţiatva acestui gen de dialog,putem spune că este lăudabilă,că s-ar fi putut dovedi însă cu mult mai utilă,cu condiţia să nu fi venit aşa târziu.Bugetul pe anul acesta a fost de mult bătut în cuie şi,oricâtă bunăvoinţă ar avea,domnii parlamentari nu mai pot face mare lucru până spre vară.Iar dacă minunea va ţine iarăşi trei zile,ne vom convinge peste numai două săptămâni,când este programată o nouă întâlnire.



