Potrivit declarațiilor primarului interimar al Târgoviștei, Cristian Stan, în momentul de față există o misiune de audit pe Direcția de Asistență Socială, unde există un minus destul de mare la buget: peste 25 de miliarde de lei vechi. Pe lângă aceasta, primăria Târgoviște intenționează să declanșeze un audit pe Clubul Sportiv Municipal. Astfel, din această săptămână, tot ce înseamnă cheltuială la club va fi autorizată de directorul economic Daniela Popa, reprezentant al primăriei, delegat să verifice oportunitatea și legalitatea acestor cheltuieli. Este o decizie înțeleaptă, spunem noi, având în vedere bugetul mare alocat Clubului Sportiv Municipal, în special secției de baschet feminin.



