Pe data de 29 iunie, la nivelul Partidului Social Democrat va fi organizat un Congres Extraordinar în care se vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al partidului.
Organizația PSD Dâmbovița va fi reprezentată în cadrul evenimentului de 143 de delegați care o vor susține pe Viorica Dăncilă pentru șefia formațiunii politice, decizie care a fost luată, cu unanimitate de voturi, astăzi.
“Conferința extraordinară a PSD Dâmbovița, convocată, astăzi, 21 iunie, a aprobat componența nominală a delegației PSD Dâmbovița pentru Congresul PSD din 29 iunie. PSD Dâmbovița va fi prezentă la Congres cu 143 de delegați.
Conferința extraordinară a luat, cu unanimitate de voturi, decizia susținerii candidaturii la președinția PSD a doamnei Viorica Dăncilă, premierul României și președinte interimar PSD. ” transmite PSD Dâmbovița.



