În prima lună (14 martie – 13 aprilie 2022) a perioadei de autorecenzare si autorecenzare asistată au fost completate 104147 chestionare la nivelul județului Dâmbovița, dintre care , 27840 au fost completate în mediul urban (26,7%) și 76307 pentru mediul rural (73,3%).
Județul Dâmbovița se situează pe locul 12 , după numărul formularelor completate, în ierarhia județelor.
Situația în mediul urban se prezintă astfel: cele mai multe chestionare au fost completate în municipiul Târgoviste cu un număr de 13843 chestionare, urmat de orașul Pucioasa cu 4639 chestionare, municipiul Moreni cu 2999 chestionare, orașul Găești cu 2737 chestionare, orașul Titu cu 1656 chestionare, orașul Fieni cu 1356 chestionare și orașul Răcari cu 610 chestionare.
În mediul rural, primele cinci unități administrativ teritoriale din punct de vedere al numărului de chestionare completate sunt următoarele: Răzvad cu 2578 chestionare, Comișani cu 2404 chestionare, Hulubești cu 2325 chestionare, Voinești cu 2219 chestionare, Glodeni cu 2000 chestionare,.
Din numărul total de chestionare completate, numai 24,6% sunt chestionare completate individual, iar 75,4 % chestionare completate cu sprijinul unui recenzor ARA.
Dorim să reamintim cetățenilor că perioada de autorecenzare si autorecenzare asistata continuă până în data de 15 mai. Le mulțumim pe această cale celor care au înțeles importanța recensănântului, dând dovadă de spirit civic, prin implicare directă în completarea chestionarului on-line.
Situația zilnică a autorecenzării pe județe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa https://www.recensamantromania.ro/situație-autorecenzare/.
Reamintim cetățenilor că pe site-ul Direcției Județene de Statistică la adresa: https://www.recensamantromania.ro/puncte-de-autorecenzare-asistată/ se poate consulta lista locațiilor pentru Autorecenzare Asistată .
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați https://www.recensamantromania.ro/ (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE).
Dâmbovițenii din mediul rural, fruntași la procesul de autorecenzare
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Corneliu Ștefan: „Viitoarele finanțări europene trebuie să pornească de la nevoile reale ale comunităților”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat, la începutul acestei săptămâni, la o serie de dezbateri organizate la Bruxelles, în cadrul Parlamentul European, având ca temă principală viitorul exercițiu financiar al
Tinerii din Dâmbovița se implică tot mai activ în viața politică locală! Au fost alese conducerile TSD ale organizațiilor din Produlești și Perșinari
Organizațiile de tineret ale Partidul Social Democrat (PSD) din județul Dâmbovița continuă să atragă noi membri, tot mai mulți tineri alegând să se implice activ în comunitățile din care fac parte. Un
Doi dâmbovițeni au fost reținuți după ce au furat, din rezervoarele unor utilaje, motorină
*PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE FURT CALIFICAT* În dimineața zilei de 11 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Băleni, sub supravegherea unui procuror din cadrul
Comunicat de presă pentru proiectul„CONSTRUIRE SI DOTARE HALA DIAGNOZA AUTO IN CADRUL FIRMEI TRANS COMPANY GIGI SRL”, COD SMIS 327294
Societatea TRANS COMPANY GIGI S.R.L., cu sediul social in Comuna Ulmi, Str. Principala, Judet Dâmboviţa, implementeaza proiectul „CONSTRUIRE SI DOTARE HALA DIAGNOZA AUTO IN CADRUL FIRMEI TRANS COMPANY GIGI SRL”, COD SMIS
Două workshopuri dedicate Social Media și AI în business, organizate de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează, în luna mai, două workshopuri practice dedicate antreprenorilor și profesioniștilor interesați de utilizarea instrumentelor digitale pentru dezvoltarea afacerilor. Evenimentele vor avea loc la sediul



