Noapte
Zi
27 March 2015
1 min read

Ultimatum pentru SC GRUP ATYC SRL!

Ieri, 26 martie a.c., în sala mare a forului adminstrativ a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, cu 39 de puncte pe ordinea de zi.
Printre alte probleme importante, s-a înaintat și proiectul de hotărâre privind propunerea de retragere a Licenței de traseu pentru transport persoane prin curse regulate pe traseul Găești-Valea Marea- Ludești a firmei SC GRUP ATYC SRL. S-a ajuns la această hotărâre după ce mai mulți cetățeni au înaintat reclamații, precum și în urma cotroalelor efectuate în luna ianuarie, când s-au constatat mai multe nereguli.
În ciuda celor întamplate, consilierii județeni au hotărât să amâne decizia și să-i mai acorde o șansă. Astfel, i-au oferit posibilitatea adminstratorului ca în termen de o lună, până la următoarea ședință ordinară șă prezinte dovezi că se află în proces de contestare a actelor administrative.
,,Din ianuarie 2014, am preluat acel program așa cum exista. Între timp, am venit cu propuneri pentru îmbunătățire, propuneri pe care dumneavostră le-ați aprobat și noi le-am aplicat. Contravențiile semnalate au la bază faptul că am căutat să rezolv problemele transportului în ceea ce privește preluarea călătorilor la anumite ore aglomerate. Vă asigur că voi urmări personal aceste probleme.”, a declarat Cătălin Grigore, administratorul firmei.
De menționat este că propunerea de retragere a Licenței de transport a mai fost pusă pe ordinea de zi a unei ședințe a Consiliului Județean, dar la momentul respectiv, mai mulți consilieri au amânat decizia pentru perioadă de timp nedeterminată. Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Adrian Țuțuianu îl acuză pe Cornel Coman că nu se ocupă de nevoile școlii! Vezi aici replica primarului din Pietrari

Articolul Urmator

O ședință de Consiliu Județean, ORDINARĂ rău! Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele