Noapte
Zi
28 April 2015
1 min read

Rovana Plumb susține finanțarea asistenței canine pentru nevăzători

Rovana Plumb, Ministul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice s-a întâlnit ieri, 27 aprilie a.c., cu reprezentanţii Federaţiei Europene a Câinilor Însoţitori pentru Persoanele Nevăzătoare, anunţând că instituția pe care o conduce va demara un proiect pilot care vizează creşterea numărului de câini însoţitori pentru persoanele nevăzătoare.
Odată cu programul pilot, se va demara o campanie de informare care să promoveze prevederile Legii numărul 55/2014 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu accent pe partea care reglementează câinii însoţitori, recunoscând că multe companii, magazine, instituţii publice nu cunosc reglementările legii şi astfel se creează o serie de probleme.
„Anul trecut, în Parlament, a fost votată legea care prevede dezvoltarea unor servicii de asistenţă vie pentru nevăzători. Câinii însoţitori reprezintă un sprijin real pentru persoanele cu dizabilităţi.
Vom demara, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD), un proiect pilot prin care să creştem numărul de câini însoţitori. De asemenea, ANPD are toată susţinerea Ministerului Muncii pentru transpunerea legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat Rovana Plumb.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Deju a revenit la sentimente mai bune. Țuțuianu s-a așezat din nou la masă cu romii

Articolul Urmator

UNPR Dâmbovița marchează Ziua Veteranilor de Război

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele