Noapte
Zi
13 August 2015
1 min read

Complexul turistic de natație al Municipiului Târgoviște prinde contur

Primarul interimar al Târgoviștei, Cristian Stan, însoțit de viceprimarul Cosmin Bozieru şi alți directori din cadrul primărei, a efectuat ieri, 12 august a.c., o vizită de lucru pe şantierul Complexului Turistic de Nataţie. Acest proiect european este renumit pentru gravele probleme de implementare la nivelul administrației și pentru faptul că de două ori a fost amânat termenul de finalizare. Vestea bună este că, acum, Complexul pare să fi intrat pe drumul corect în execuția lucrărilor.
Lucrările la terenurile de fotbal şi tenis sunt pe ultima sută de metri şi au ajuns şi primele componente ale toboganelor cu apă. ,,Am făcut o vizita în teren la șantierul care vizează Complexul Turistic de Natație. Deși, din cauza unor erori grave de proiectare, lucrările nu sunt atât de avansate pe cât mi-aș fi dorit, cred ca la acest moment am depășit dificultățile de implementare a proiectului și suntem pe drumul cel bun. Au fost aproape finalizate terenurile de fotbal și de tenis, iar zilele acestea au ajuns la Târgoviște și primele componente ale toboganelor cu apa. Totodata, se lucrează și la finalizarea clădirii principale, clădire care va găzdui bazinul olimpic de înot și alte facilităti turistice”, a afirmat Cristian Stan pe pagina sa de socializare. (Nicoleta Sima)

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

DEZVĂLUIRI! Bogdan Manole: Trebuie să sancționăm public ,,îngroparea” Clubului Sportiv!

Articolul Urmator

CONTROALE ITM, ÎN DÂMBOVIȚA! Munca la negru, amenzi de 120.000 de lei!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Autoritățile din Răzvad ajută locuitorii în vederea găsirii unui loc de muncă

Autoritățile locale din comuna Răzvad încearcă să ajute locuitorii care

TÂRGOVIŞTE: Poliția Locală aplică amenzi celor care nu curăță zăpada

Poliția Locală Târgoviște vă informează că, potrivit H.C.L. 64/2002, modificată, Art.