Noapte
Zi
19 November 2015
1 min read

Proiect de lege care interzice magazinelor risipa de alimente

Cu 60 de voturi “pentru”, 30 “împotrivă” și o abținere, miecruri, Senatul a adoptat un proiect de lege care interzice magazinelor să nu mai arunce alimentele în prag de expirare, ci să le doneze. Cei care nu respectă prevederile legale riscă să primească amendă de până la 15.000 de lei.
Proiectul de lege urmează să fie supus în Camera Deputaților, care este for decisional.
“Se interzice tuturor agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare aruncarea acestora la expirarea termenului de folosinţă. Agenţii economici care operează în spaţii comerciale cu suprafete de peste 400 metri pătraţi, cu destinaţia de vânzare de produse alimentare, vor încheia un contract cu o organizaţie umanitară, înregistrată legal sau o asociaţie pentru protecţia animalelor, în vederea donării produselor aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate”, spune legea.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Autoritățile au pus la dispoziție un site pentru semnalarea problemelor din spațiul public

Articolul Urmator

Patru persoane din Valea Mare au fost prinse la furat de lemne

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele