Noapte
Zi
3 April 2017
1 min read

Deputatul Corneliu Ștefan solicită Ministerului Dezvoltării deblocarea fondurilor pentru mai multe obiective de investiții din județ

În cadrul ședinței Camerei Deputaților din data de 03 aprilie a.c., deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan a adresat o interpelare Ministerului Dezvoltării Regionale în ceea ce privește lucrările finanțate prin Ordonanța 7/2006, lucrări ținute în conservare și fără finanțare.
Deputatul face referire la mai multe investiții de la nivelul județului Dâmbovița pentru care inițial au fost aprobate fonduri, proiecte de apă, canalizare, drumuri, poduri şi podeţe, şcoli, grădiniţe şi baze sportive
 
“Doamnă ministru,
Vă supun atenţiei situaţia lucrărilor de investiţii în mediul rural, începute în anul 2006, cu finanţare prin OG 7, şi nefinalizate până în acest moment. Sunt obiective aflate în diferite stadii de execuţie, ţinute într-o aşa-zisă conservare, proiecte pentru care autorităţile locale nu au identificat nici o posibilitate de a le definitiva.
În anul 2006, prin aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 7, părea că s-a pornit ofensiva investiţiilor în infrastructura din mediul rural. Se aveau în vedere lucrări de apă, canalizare, drumuri, poduri şi podeţe, şcoli, grădiniţe şi baze sportive.”
Spre exemplu, în judeţul Dâmboviţa, au fost aprobate fonduri pentru construirea mai multor baze sportive, în localităţi precum: Baleni, Poiana, Crangurile, Pietroşiţa, Vulcana Pandele, Cobia, Cornesti, Doiceşti, Bărbuleţu, Piersinari, Varfuri, Potlogi, Ocnita. Din păcate, finanţarea s-a oprit, iar multe din aceste lucrări, pornite cu entuziasm şi aşteptate cu nerăbdare de comunităţile locale, au fost abandonate.
De-a lungul anilor, autorităţile nu au mai găsit nici o sursă de finanţare pentru continuarea proiectelor. Investiţiile, deşi au înghiţit sume importante, au fost lăsate pradă hoţilor şi intemperiilor. Unele au ajuns în momentul de faţă în situaţia de a nu mai putea fi recuperate şi finalizate.
Trecerea acestor investiţii în lista celor care urmau să fie finanţate prin OUG 28/2013, pentru aprobarea programului naţional de dezvoltare locală, nu a rezolvat problema bazelor sportive începute şi abandonate. Şantierele respective au intrat în conservare. Numai că, în România, acest lucru a fost întotdeauna echivalent cu distrugere! La fel se întâmplă şi de această dată!
Având în vedere considerentele sus-amintite, se impune neîntârziat deblocarea situaţiei şi salvarea acestor obiective de investiţii, aflate în diferite stadii de execuţie, de la un dezastru total. Primăriile nu au forţa financiară să susţină continuarea lucrărilor, prin urmare, este nevoie de o soluţie luată la nivel guvernamental, problema fiind una naţională, comună multor judeţe, dacă nu cumva tuturor judeţelor.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Tragedie pe o baltă la Cornești! Un tânăr a murit electrocutat

Articolul Urmator

Complexul Turistic de Natație va intra în parteneriat cu Federația Română de Natație

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele