Noapte
Zi
16 March 2018
1 min read

Marius Caravețeanu:”Nu există bani pentru drumurile județene, dar există pentru cheltuielile contractelor de mandat”

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu s-a aratat destul de supărat, în cadrul unei confrințe de presă, în ceea ce privește asfltarea drumului judetean 711A care leagă Mavrodin de Colacu. Potrivit  acestuia, tronsonul de drum trebuia reabilitat, însă Consiliul Judetean Dâmbovița, în a cărui atribuții intră lucrarea, nu are fondurile necesare.

Edilul nu înțelege cum, salariile functionarilor publici  care fac parte din diferite comisii sau au contract de mandat în anumite organe de conducere s-au găsit fonduri, iar pentru realizarea lucrărilor la drumul judetean, nu.

“De ceva vreme, am solicitat fostului președinte al CJ și sunt convins că a fost preluată această solicitare de reabilitare a unui tronson de drum județean între Mavrodin și Colacu unde, în această perioadă nu se poate circula, este ca după bombardament. Răspunsul negativ a venit susținut de absența prevederilor bugetare. Dar, colegii din CJD îmi sesizează un lucru strigător la cer: nu avem bani pentru a reabilita drumurile județene, nu sunt bani pentru a reabilita DJ 711 A între Mavrodin și Colacu, dar sunt bani pentru a majora de trei sau patru ori cheltuielile aferente contractului de mandat și ale altor organe de conducere și control, comisii și comitete. De ce această grijă pentru contractul de mandat și mai puțină grijă pentru infrastructura rutieră din județ? Este o întrebare la care, probabil, o să primim un răspuns în perioada următoare”, a precizat Marius Caravețeanu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

SC LDP Dâmbovița, licitație publică pentru furnizare agregate

Articolul Urmator

Elevii susțin astăzi simularea la bacalaureat, examanul la limba și literatura română

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele