Noapte
Zi
9 September 2014
1 min read

Klaus Johannis a ratat baia de mulţime programată la Târgovişte

Fără exagerare, vizita candidatului ACL la Preşedinţie, Klaus Johannis, a fost un semieşec. Prost organizat şi la o oră nepotrivită, evenimentul de la Târgovişte a inclus iniţial şi o vizită la Târgul Meşteşugarilor . Cum în Parcul Mitropoliei nu mai erau meşteşugari şi nici târgovişteni, programul a fost modificat din mers.

Într-o lapidară declaraţie de presă, grija principală a lui Johannis a fost să spună că decizia Tribunalului Bucureşti nu-l opreşte din cursa electorală:

“Nu afectează absolut deloc.Este în primă instanţă şi trebuie să vedem ce s-a decis acolo. Au fost inaintate spre validare instanţei modificările din statut documentele Congresului Ordinar si aleCongresului Extraordinar. În ce priveşte documentele congreselor, inclusiv alegerea mea ca preşedinte, nu există nici un fel de obiecţiuni. (…) Pot să vă asigur că aceasta este o procedură judiciară care nu are niciun fel de urmări practice pentru modul în care acţionăm acuma.

Nu are nicio influenţă asupra statutului meu de preşedinte al PNL, asupra procesului de fuziune PNL-PDL şi nu are absolut nicio influenţă asupra faptului că sunt în continuare, candidatul pentru alegerile prezidenţiale.”- a susţinut Johannis.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

18 dintr-o lovitură !

Articolul Urmator

Mirel Nica, directorul APM Dâmboviţa, reţinut de procurorii DNA

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Cine sunt deputații și senatorii care îi vor reprezenta pe dâmbovițeni, pentru următorii patru ani, în Parlament

Biroul Electoral Județean a finalizat procesul de centralizare a mandatelor

PSD Dâmbovița a început întâlnirile cu organizațiile teritoriale

Reprezentanții PSD Dâmbovița au început deplasările în teritoriu, așa cum