Deşi s-a eschivat să răspundă unor întrebări directe, vizavi de situaţia de la Consiliul Judeţean, unde este vacant un post de vicepreşedinte, Ludovic Orban, copreşedinte al PNL Dâmboviţa ,a declarat că partidul va avea propriul candidat în cazul organizării de alegeri pentru Primăria Târgovişte.
Orban nu l-a nominalizat însă pe Ciprian Prisăcaru, mulţumindu-se să spună că sunt mai multe personalităţi care ar putea intra în cursă.
Revenind la situaţia din Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de mâine nu este trecută alegerea vicepreşedintelui iar la PNL n-a fost încă luată o decizie în acest sens.
Varianta cea mai probabilă, vehiculată inclusiv în sediul PNL, este susţinerea independentului Antoniu, cu speranţa creării unei noi majorităţi, de natură să pună reale probleme preşedintelui Adrian Ţuţuianu.