“Convocarea făcută de către Partidul Naţional Liberal nu întruneşte sub nicio formă condiţiile legale, din două motive. Există o convocare făcută publică, de către preşedintele Consiliului Judeţean, şi care acoperă cele două teme puse în discuţie de convocarea PNL-ului. Problemele care fac obiectul convocării PNL nu sunt probleme care să necesite o abordare într-o şedinţă de îndată.”- a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Acesta a mai susţinut că, din aceste considerente “consilierii PSD şi mai mulţi consilieri independenţi nu vor participa la şedinţa convocată de PNL.”
Nici Adrian Ţuţuianu nu va fi prezent la şedinţă şi, indiferent ce vor decide liberalii, cu sau fără cvorum, hotărârile vor fi atacate în contencios.
Legat de posturile de vicepreşedinţi ,acesta a susţinut că ar trebui să revină unul liberalilor şi celălalt PSD şi să fie ocupate de oameni bine pregătiţi şi familiarizaţi cu gestionarea problemelor din administraţia publică,nu de indivizi care nu vor putea trece de portarii ministerelor.