Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean a avut o desfăşurare de-a dreptul umilitoare pentru PNL Dâmboviţa, a cărui strategie de formare a unei noi majorităţi a fost eronată şi n-a avut nimic în comun cu realitatea. Deşi a fost aproape rugat, în două rânduri, să scoată de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui Gabriel Grozavu şi proiectul privind alegerea noilor vicepreşedinţi, preşedintele Adrian Ţuţuianu nu a cedat. În consecinţă, consilierii PNL au părăsit şedinţa, cu excepţia consilierilor Marin Antonescu şi Nely Ion. În sală au rămas şi consilierii independenţi Adrian Dumitru, Marius Lupoiu, Mihai Trifan şi Ioan Ferariu, precum şi Vasile Moise, consilier al Partidei Romilor.
Fiind prezenţi 19 consilieri plus preşedintele Adrian Ţuţuianu, a fost întrunit cvorumul şi şedinţa a putut continua.
Pentru funcţiile vacante de vicepreşedinti au fost doar două propuneri, anume Marin Antonescu şi Adrian Dumitru, ambii fiind validaţi prin vot secret.
La o solicitare anterioară şedinţei, a preşedintelui Adrian Ţuţuianu, consilierii PSD nu au făcut nicio propunere.
În cadrul şedinţei au mai fost desemnaţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa în mai multe organisme: AGA Carpat Montana, AGA Compania de Apă, CA al Casei Judeţene de Sănătate, AGA Lucrări Drumuri – Poduri, CA al Şcolii Gimnaziale Speciale Târgovişte, ATOP şi ADI Civitas.