Guvernul României a declarat ziua de 13 august ca zi de doliu național în memoria Reginei Ana, zi în care Majestatea sa va fi înmormântată la Curtea de Argeș.
În această zi toate instituțiile statului, atât cele centrale cât și cele locale vor arbora drapelul în bernă.
Marți, 09 august trupul neînsuflețit al Reginei va fi adus în țară, urmând cinci zile de ceremonii funerale la București, Sinaia și Curtea de Argeș.
Regele Mihai, din motive de sănătate nu va participa la evenimente, acesta rămânând în reședința sa din Elveția, alături de prieteni și apropiați.
La ceremoniile din România sunt așteptate foarte multe personalități ale Caselor Regale europene, majoritatea fiind rude cu defuncta Regină.
La funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills şi domnişoara Elisabeta Maria Biarneix.
Sâmbătă, începând cu ora 15:00 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.
Cărţi de condoleanţe sunt deschise, începând de marţi, la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Mesaje de condoleanţe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje