Relatam mai devreme, în cursul aceleași zile de joi, 18 august a.c., faptul că Ciprian Prisăcaru, va renunța la toate funcțiile politice și din cea de ales local, pentru a-și canaliza viitorul pe cariera profesională, și anume, aceea de director al CSM Târgoviște, funcție pentru care și-a depus dosarul și pentru care va susține un examen.
Acestea au fost informații furnizate de președintele PNL Dâmbovița, Cezar Preda, chiar în cadrul unei conferințe de presă.
Preda a fost destul de ambiguu, a amestecat declarațiile și a fost chiar ironic, dând chiar de înțeles că Prisăcaru, numit chiar prim-vicepreședinte al organizației județene după demisia de la conducerea municipală, ar fi ajuns la o înțelegere cu PSD –ul pentru ocuparea scaunului de la CSM. Preda a dat chiar și un exemplu de astfel de practică, pe fostul liberal, Claudiu Dumitrescu, cel care și-a trădat partidul pentru postul de director al Spitalului Județean Târgoviște.
“În ceea ce privește ceea ce a făcut fostul președinte Ciprian Prisăcaru se pare ca a adus la cunoștință vouă (referire la presa prezentă) înainte de a aduce la cunoștința organizației. Știți bine traseul domniei sale, dorința de a performa într-o carieră profesională. Eu am mai întâlnit asemenea abordare la un doctor, care tot așa, pentru o carieră s-a dus director la spital.
Ciprian Prisăcaru se duce director la CSM Târgoviște. I-am urat succes, am vorbit cu el.
Decizia de a candida la CSM a luat-o după ce a devenit prim-vicepreședinte al PNL Dâmbovița. Oferta i s-a făcut, sau s-a luminat profesional după ce a fost ales prim-vicepreședinte.”
A anunțat că își va da demisia din calitatea de consilier local municipal și va renunța si la funcțiile politice, dacă nu știați vă spun eu acum.
Nu regret că l-am propus pe Ciprian Prisăcaru pentru funcția de prim-vicepreședinte, îmi place de el ca și tânăr, ca potențial, și i-am propus să vină lângă mine, în proiect cu mine, să stea trei luni jumătate și să mergem împreună. A fost o discuție sinceră la care el a acceptat. La o săptămână el a luat decizia (de a candida la postul de director al CSM Târgoviște).
Am avut o discuție, el a motivat că i s-a oferit șansa aceasta, oportunitatea aceasta.
De obicei, din câte am văzut eu în Dâmbovița asta trece prin curtea PSD+ALDE, ca să ajungi la poarta aia care e oportună”, a declar Cezar Preda în primă fază.
După ce a făcut aceste declarații cu privire la deciziile lui Prisăcaru, a cam schimbat foaia și a încercat să-l pună pe acesta din urmă într-o lumină mai bună, și să încerce să-i motiveze alegerea.
“Este un coleg care a plecat și a luat un drum din propria voință. N-a fost dat afară , n-a fost pus la zid, a muncit, a obținut niște rezultate bune, dar știți din practică că voturile obținute la prima candidatură nu sunt voturi consolidate, sunt voturi ori după negație, ori emoționale, ori cu un partid puternic în spate.
Eu cred că Ciprian a luat o decizie care îi oferă lui anumite satisfacții profesionale acum. Proiectul unui om depinde de foarte mulți factori, el își știe foarte bine situația, el are o problemă a lui, el are un proiect , are om stare de disconfort din anumite motive. Atunci când el ia o decizie eu nu o cataloghez. (….) E o experiență pentru el, el e pnl-ist, nu va pleca niciodată , chiar dacă, să zicem îi face favoruri PSD-ul, dar PSD-ul nu face favoruri, PSD-ul închide ochii, închide ochii când are un interes să scoată pe cineva dintr-un dispozitiv”.
La rândul său, Prisăcaru întrebat dacă i-a transmis președintelui Cezar Preda faptul că renunță la funcția de prim-vicepreședinte al PNL Dâmbovița și la mandatul de consilier local pentru a alege o carieră profesională, a negat, precizând următoarele:
“Nu, nu i-am transmis acest lucru președintelui Cezar Preda, i-am transmis că am ales să mă înscriu la concursul pentru postul de președinte al CSM Târgoviște, este profesia mea, sunt un profesionist. După câte se pare un profesionist apreciat în managementul sportiv, am o experiență și o maturitate profesională care îmi permite să spun acest lucru.
În ceea ce privește activitatea mea politică, am spus de ieri că nu are nicio legătură activitatea mea profesională cu activitatea mea politică.
Nu mi-am dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Dâmbovița, am renunțat la calitatea de președinte al organizației municipale a PNL.”
Referitor la faptul că funcția ar fi un favor primit de Prisăcaru din partea PSD acesta a precizat că nu este vorba de așa ceva, că este un concurs organizat, că este persoană potrivită și pregătită pentru a face lucruri bune pentru CSM.
“Nu cred că e nevoie de o favoare a cuiva pentru managerul sau profesionistul Ciprian Prisăcaru. Niciodată nu mi-am schimbat opțiunile politice de la o zi la alta, sau de la un interes la altul. Trebuie să dăm dovadă de maturitate și să delimităm lucrurile profesionale de cele politice. Lui Ciprian Prisăcaru nimeni nu-i face vreo favoare”, a precizat acesta.



