Noapte
Zi
9 December 2016
1 min read

700 de polițiști dâmbovițeni vor fi la datorie în ziua alegerilor parlamentare

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie a.c.
Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.
Duminică, 11 decembrie a.c., aproximativ 700 de poliţişti vor fi angrenați, la nivel județean, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, suplimentar față de dispozitivul curent, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie și de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița va desfășura activități, în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral.
Informații pe care trebuie să le cunoașteți:
Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.
Puteți vota între orele 07.00 și 21.00.
Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege.
Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevazute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Colegiul Economic “Ion Ghica”, pentru a cincea oară desemnat “Școală Europeană”

Articolul Urmator

Orchestra Simfonică Muntenia, concert extraordinar de colinde

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele