În conferința de presă de joi, 9 februarie a.c., Constantin Dinu, primarul Municipiului Moreni a făcut precizări în ceea ce privește proiectele pe care administrația publică locală dorește să le implementeze în acest an.
Potrivit acestuia, atenție deosebită vor avea trei proiecte, pentru care se va folosi, ca și sursă de finanțare, Programul de Dezvoltare Locală, Ordonanța 28/2013.
” Primăria Municipiului Moreni şi-a ales ca priorități trei mari proiecte pentru anul 2017. Primul este rezolvarea problemei de apă şi canal în cartierul Țuicani, singurul cartier care nu beneficiează de o rețea publică de apă. Al doilea proiect este modernizarea unei părți din drumul DJ 710A, drumul care leagă Moreni de I.L. Caragiale, și ultimul proiect pe care îl vom depune pe Ordonanța 28 este modernizarea Clubului „Flacăra”. “.
Pe lângă aceste obiective, la nivelul municipiului, prin intermediul banilor europeni, edilul a mai amintit și de alte investiții, cum ar fi: modernizarea Spitalului Municipal Moreni, modernizarea Școlii Generale Nr. 4, scrisori depuse la Compania Națională de Investiții pentru construirea unei baze de agrement și picnic în zona Nisipoasa.