Ca în fecare an, în prejma zilei de 13 septembrie, societatea dâmbovițeană GEO-STING, specializată în oferirea de servicii complete împotriva incendiilor, organizează evenimente pentru a marca, așa cum se cuvine, Ziua Națională a Pompierilor Români.
De acestă dată, astăzi, cu o zi mai devreme, elevii Școlii târgoviștene “Smaranda Gheorghiu” au fost oaspeți de seamă, micuții având posibilitaea de a vedea, pe viu, cum arată o autospecială pentru stingerea incendiilor și de asculta, direct de la specialiști, ce însemnă să fii pompier.
După amiază, în prezența reprezentanților autorităților publice județene și locale, dar și a mai multor oameni de afaceri și colaboratori, Georgică Dumitru, directorul societății, în discursul său a subliniat rolul pompierilor în societate.
” De fiecare dată trebuie să ne reamintim de jertfa pompierilor români de la Dealu Spirii și să-i omagiem pentru că au luptat pentru independența României în anul 1848.
Pentru că este sărbătoare, gândurile noastre se îndreaptă și către pompierii care sunt în activitate, care sunt în dispozitiv, trebuie să le urăm La mulți ani, să îi apreciem pentru munca pe care o depun în fiecare zi, și să le mulțimim lor, salvatorilor”.
Mai multe informații despre SC GEO STING SRL puteți găsi accesând site-ul oficial al societății la adresa http://geo-sting.ro/ro/