Noapte
Zi
27 January 2022
1 min read

CJD, sprijin pentru revitalizarea Clubului Sportiv Municipal “Flacăra Moreni”

Vești bune pentru susținătorii echipei de fotbal Flacăra Moreni! Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat astăzi, 27 ianuarie 2022, pe stadionul „Flacăra” din Moreni, alături de reprezentanții galeriei echipei, prilej cu care a anunțat proiectul înființării unei asociații sportive, alături de municipalitatea morenară, care va avea misiunea de a reprezenta cu succes fotbalul dâmbovițean. Inițiativa de a revitaliza Clubul Sportiv Municipal Flacăra Moreni, înființat în anul 1922 și aflat acum printre cele mai vechi cluburi de fotbal din România, va aduce bucurie multor dâmbovițeni care au trăit momentele de glorie ale echipei-fanion din județul nostru.

La întâlnirea cu reprezentanții clubului au mai participat: Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni, Claudiu Mănescu, șef serviciu în cadrul Serviciului Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale, consilieri locali și județeni.

Tot astăzi, președintele Corneliu Ștefan le-a spus celor prezenți că a împărtășit de multe ori bucuria și satisfacția suporterilor clubului, ca reacție la rezultatele frumoase ale acestei formații sportive, și a dat asigurări că va susține investițiile ce trebuie realizate pentru ca activitatea echipei de fotbal din Moreni să se desfășoare în cele mai bune condiții pentru a crea premisele revenirii în clasamentul celor mai bune echipe din țară.

„Flacăra Moreni”, care anul acesta împlinește 100 de ani de existență și activitate, a devenit, în timp, un simbol al municipiului Moreni, performanțele ei sportive însuflețind generații întregi de copii și adolescenți.

În perioada 1988-1989, Flacăra Moreni se afla în Liga 1, iar în prezent ea se află în Liga 3.

IMG-20220127-WA0038

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Reabilitarea blocurilor cu bani europeni! Proprietarii și primăria, scutiți de orice cheltuială!

Articolul Urmator

Gilia Claudia a fost numită prefect al județului Dâmbovița!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele