Potrivit Ministrului Educației, procesul vaccinării în rândul elevilor cu vârste între 5 și 11 ani este unul foarte important și trebuie continuat. În acest sens, demnitarul precizează faptul că în unitățile școlare ar putea fi organizate dezbateri în care exterți în domeniul medical să explice și să răspundă cât mai clar și concis tuturor întrebărilor astfel încât părinții să ia cea mai bună decizie.
“Noi am declarat tot impul disponibilitatea de sprijin pentru a facilita accesul informației în școli și grădinițe, am avut numeroase campanii, n-au fost atât de cunoscute, dar rezultatul e următorul, în învățământ avem cea mai mare categorie socio-profesională vaccinată, mult peste 200.000 în valoare absolută.
Procentual este dublul mediei naționale. În învățământ avem aproape 3000 de școli și gradinițe în care procentul de vaccinare este 100%. Aceste lucruri s-au întâmplat prin responsabilitatea colegilor, dar și printr-o campanie, mai mult sau mai putin vizibilă, pe care o vom continua. De la președintele CNCAV sunt informații că exist ăaproape 4000 de înscrieri în platforma de vaccinare pentru copii de 5 – 11 ani.
Progresul pentru vaccinarea în rândul copiilor a fost lent. Media vaccinarii în rândul elevilor se păstrează la 4000 pe săptamană, dar odată cu posibilitatea vaccinarii celor cu vârste de 5 – 11 ani, vom vedea cum va evolua rata de vaccinare în rândul elevilor. Întrebările părinților sunt cu atât mai firești, cu cât vârsta este mai mică, sunt de înteles.
Școlile au datoria să facilitze accesul experților în întâlniri online, de cele mai multe ori, pentru a avea grupuri de părinți și elevi care adresează întrebări privind vaccinarea, pentru a lua decizia corecta cu privire la vaccinarea copiilor de 5 – 11 ani.” a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.
Programul de vaccinare dedicat copiilor între 5 si 11 ani a debutat miercuri, 26 ianuarie a.c., Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate lor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Pfizer este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.