Noapte
Zi
14 February 2022
1 min read

Pentru ca arderea miriștilor să fie folosită ca metodă fitosanitară, trebuie solicitat aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița

Având în vedere numeroasele incendii din ultima perioadă, Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița, face următoarele precizări privind arderea miriştilor: Conform prevederilor OUG 195/2005 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia mediului : – persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a „nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”; încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie și se sancționează cu amendă; – „arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice” constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă penală. De asemenea, arderea miriștilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa va emite la solicitarea deţinătorilor legali de terenuri, acceptul pentru desfăşurarea activităţii de incendiere, doar în cazurile care se încadrează în situaţia sus menţionată şi în baza următoarelor acte: – notificare către ISU (din care să reiasă asumarea conformării cu prevederile Ordinului MAI nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor; notificare către Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Dâmboviţa; act doveditor de la Direcţia Fitosanitară privind prezenţa bolilor sau dăunătorilor pe terenurile ce fac obiectul solicitării; acceptul primarilor din localitatea/localităţile pe care se află situat terenul. Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa nu va da acceptul pentru incendierea terenurilor în scopul eliberării acestora de resturile vegetale.- COMUNICAT DE PRESĂ.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

DÂMBOVIȚA: 63 de incendii de vegetație în numai 7 zile

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Teatrul “Tony Bulandra” va îmbraca haine noi

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele