Noapte
Zi
10 October 2015
1 min read

Organizația OFSD Târgoviște demarează proiectul ,,Mame speciale pentru copii speciali”

În cadrul şedinţei OFSD Târgovişte, din data de 9.10.2015,  condusă de doamnele  Carmen Holban, preşedinte OFSD Târgovişte, Claudia Gilia, preşedinte OFSD Dâmboviţa şi Oana Vlăducă, vicepreşedinte OFSD Dâmboviţa,  s-a prezentat şi implementat Proiectul ,,Mame speciale pentru copii speciali”. Proiectul este iniţiat de doamna Lia Olguţa Vasilescu, primarul oraşului Craiova, şi se bucură de susţinerea doamnelor din Organizaţiile de Femei ale PSD, la nivel naţional, care şi-au manifestat dorinţa de implicare.
Dintre obictivele proiectului, amintim:
Implicarea mamelor acestor copii în activităţi de divertisment, de investigare a stării de sănătate, de îngrijire a aspectului fizic, de asistenţă psihologică.
Preluarea anumitor sarcini, măcar pentru câteva ore, de către alte persoane suport, astfel încât mamele implicate în proiect să se bucure de un moment de respiro în cadrul activităţilor propuse.
Solidare cu mamele care au copii cu nevoi speciale, femeile social-democrate din Judeţul Dâmboviţa au implementat cu succes programul, în prezenţa a 150 de doamne, iar în perioada imediat următoare se vor desfăşura acţiunile propuse, conform programului de activităţi, astfel încât să aducem un strop de bucurie şi speranţă în viaţa semenelor noastre.
Cu stimă,
Carmen Holban
Preşedinte OFSD Târgovişte
COMUNICAT DE PRESĂ

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Atenționare hidrologică – COD GALBEN, în Dâmbovița

Articolul Urmator

Un nou COD GALBEN de ploi, valabil și pentru județul Dâmbovița

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

Cine sunt deputații și senatorii care îi vor reprezenta pe dâmbovițeni, pentru următorii patru ani, în Parlament

Biroul Electoral Județean a finalizat procesul de centralizare a mandatelor

PSD Dâmbovița a început întâlnirile cu organizațiile teritoriale

Reprezentanții PSD Dâmbovița au început deplasările în teritoriu, așa cum