„Ziua Municipiului Târgoviște reprezintă pentru noi toți, locuitorii acestui binecuvântat oraș, un prilej de mare sărbătoare, de bucurie, de rememorare a impresionantului patrimoniu spiritual și cultural al istoricei Cetăți de Scaun muntene, pentru a găsi mereu noi și puternice imbolduri de a construi viitorul, cu responsabilitate, cu demnitate și cu hotărâre.
Alegerea sărbătorii Nașterii Maicii Domnului ca Zi a Municipiului Târgoviște vorbește despre credința înaintașilor noștri, despre efervescența spirituală a contemporanilor și despre necesitatea de a transmite, cu fidelitate și cu statornicie, credința strămoșească, urmașilor noștri.
De orașul nostru sunt legate numele unor numeroase personalități, evenimente sau instituții celebre, precum: Sf. Voievod Neagoe Basarab, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, Ieromonahul Macarie, Diaconul Coresi, Schola graeca et latina, ori Școala prozatorilor târgovișteni etc. Împreună, dau gloria acestei urbe și ne obligă să-i egalăm și să-i depășim, să contribuim la mai binele neamului nostru și al țării.
Pe fiecare dintre dumneavoastră, Domnule Primar și doamnelor și domnilor Consilieri Municipali, poporul și Bunul Dumnezeu v-au hărăzit cu responsabilitatea de a administra cu mare conștiinciozitate și deplină dăruire treburile administrative, economice și sociale ale fostei capitale a Țării Românești.
Este o mare onoare, demnitate și responsabilitate, fiindcă de fiecare dată când aveți de luat câte o hotărâre importantă trebuie să vă gândiți la cei mari care au fost, la noi toți cei care suntem și la cei ce ne vor urma și astfel, să decideți, cu credință și cu iubire!
Vă felicit pe toți cei care ați avut bune intenții și frumoase inițiative în favoarea târgoviștenilor și vă îndemn pe toți cei care veți continua și în următorul mandat, să depășiți răul, ura și dezbinarea spre binele nostru al tuturor și spre slava lui Dumnezeu.
La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!, +NIFON, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviștei.
Mesajul Înaltpreasfințitului Nifon cu prilejul Ședinței Festive a Consiliului Municipal Târgoviște
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului
Workshop dedicat tinerilor antreprenori organizat de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 30 aprilie 2026, în intervalul orar 15:30 – 17:30, workshopul „Start Smart: Sprijin pentru tinerii antreprenori”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției



