Noapte
Zi
17 May 2014
1 min read

Investiţii în infrastructura de învăţământ din Voineşti

Odată cu inaugurarea Grădiniţei Voineşti, primarul Gabriel Sandu a onorat încă o promisiune făcută celor care i-au acordat încrederea. Investiţia a fost finanţată în cadrul unui program derulat de MEC şi Banca Mondială iar lucrarea a fost bine executată. Imobilul dispune de tot confortul şi toate dotările necesare, spre mulţumirea cadrelor didactice dar şi a părinţilor care îşi vor înscrie copiii aici.

Un alt obiectiv finalizat la Voineşti este campusul Liceului Tehnologic, proiect finanţat din fonduri europene prin Regio.La inaugurarea celor două obiective, alături de primarul Gabriel Sandu au fost Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean, Claudia Gilia, candidat al alianţei PSD-PC-UNPR pentru alegerile europarlamentare, senatorul Leonardo Badea şi alţi invitaţi.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Târg săptămânal la Tătărani

Articolul Urmator

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a participat, la București, la reuniunea reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe Lângă Unuiunea Europeană

Ultimele Articole

Dâmbovițeni reținuți pentru proxenetism

*5 PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Mergisus

Nu ratați

Țuțuianu se victimizează
Vrea să își ia umbrelă să nu îl bată soarele în cap

Faptul că totul se întoarce ca un bumerng împotriva oricui

Președintele CJD, Alexandru Oprea, “greu de ucis”?! (VIDEO)

În cadrul unei conferințe de presă a cărei temă principală