Noapte
Zi
6 February 2015
1 min read

Georgică Dumitru şi Ionuţ Săvoiu, dezbateri privind cooperarea între operatorii economici dâmbovițeni

Joi, 05 februarie a.c., conducerea Uzinei Automecanica Moreni a primit vizita reprezentanţilor Renault Technologie Roumanie (RTR) – Centrul Tehnologic Titu,  în scopul identificării unor oportunităţi de colaborare economică reciproc avantajoasă, cu efecte pozitive pe termen lung asupra industriei dâmboviţene.
Întâlnirea dintre reprezentanţii celor două mărci de prestigiu pentru economia judeţeană şi naţională a fost promovată de deputaţii Georgică Dumitru şi Ionuţ Săvoiu, prezenţi, în mod firesc, la eveniment. La masa dialogului au stat şi reprezentanţi ai partenerilor sociali din uzină.
Au fost dezbătute principii şi posibile modalităţi de cooperare economică între cele două părţi, în perspectiva îmbunătăţirii şi diversificării produselor, dar şi punerii în valoare a tehnologiilor celor două industrii, pe pieţele de profil.
Acţiunea se înscrie în preocuparea continuă a celor doi parlamentari, de a încuraja cooperarea între operatorii economici relevanți din județ, în vederea dezvoltării mediului de afaceri local. Demersurile de acest gen vor continua şi cu iniţierea altor întâlniri între agenţi economici importanţi din judeţ care să conducă la rezultate concrete, benefice pentru comunităţile din mediul urban, dar şi rural.
Dovadă că întâlnirea de la Moreni a fost una de succes este faptul că reprezentanţii RTR au
dentificat deja posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comerciale și au lansat invitaţia celor de la Automecanica Moreni de a purta următoarea rundă de discuţii la Centrul Tehnologic de la Titu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Buget insuficient pentru finalizarea proiectelor începute

Articolul Urmator

Adrian Rădulescu,declaraţie şoc:”Partidul trebuie să se descurce fără cei doi părinţi adoptivi“

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele