Noapte
Zi
18 April 2024
1 min read

Trei tineri au furat cablurile de cupru și aluminiu rămase în urma demolării termocentralei de la Doicești

În urmă cu două zile, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmilor, au descins la domiciliul a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, din municipiul Târgoviște.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit mai multe telefoane și articole de vestimentație necesare pentru întărirea probatoriului administrat. De asemenea, cei trei bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar, ulterior, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 2 spre 3 aprilie a.c., bănuiții ar fi pătruns într-un imobil aflat în proces de demolare, din localitatea Doicești, de unde ar fi sustras cabluri din cupru și aluminiu, în valoare de 1.400 de lei.
Pe parcursul zilei de ieri,  de 17 aprilie a.c., cei trei bărbați cercetați au fost prezentați magistraților., față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Minor prins conducând o mașină neînmatriculată și cu numere false

Articolul Urmator

Dâmbovițean amenințat cu un cuțit și tâlhărit! Vinovați sunt trei minori! 

Ultimele Articole

Go toTop

Nu ratați

Târgoviștenii sunt așteptați la CALEA LUMINII

Din anul 2000 și până în prezent, la Târgoviște, în

S-a urcat băut la volan și a intrat într-un cap de pod

În această dimineață, 27 aprilie a.c., în jurul orei 05:52,