Noapte
Zi
17 November 2015
1 min read

Parlamentari dâmbovițeni, au participat la dezbateri în cadrul Comisiei Europene ( Comunicat de presă)

În perioada 03 – 05 noiembrie a.c., a avut loc la Bruxelles, la Comisia Europeanǎ din cadrul Parlamentului European, vizita delegaţiei Parlamentului României formata din 21 de participanţi, senatori şi deputaţi, organizatǎ de Institutul Social Democrat Ovidiu Şincai, în colaborare cu Direcţia de Comunicare a Comisiei Europeneşi reprezentanţa din România a acesteia. Din delegaţia românǎ au fǎcut parte şi parlamentarii dâmbovițeni Leonardo Badea şi Ionuț Săvoiu.
Pe agenda dezbaterilor susţinute de funcţionarii Comisiei au fost abordate urmǎtoarele teme:Guvernanţa economicǎîn UE, Legislaţia europeanǎîn materie de lobby,Politica de transparenţǎ a UEşi ajutoarele de stat,Migraţia, Codul etic de conduitǎ pentru membrii Parlamentului European, Politici de non-discriminare faţǎ de populaţia de etnie romǎ.
Delegaţia românǎ avut deosebita onoare sǎ o întalneasca pe D-na Corina CREŢU, Comisarul european pentru Politică Regională.În cadrul discuţiilor a fost abordatǎşi tematica proiectelor cu finanțare europeanǎîn cadrul Planului Junker.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

“Tehnocrația care ne-a fost înfățișată nu este altceva decât praf în ochii românilor”- partidul ALDE – Comunicat de presă

Articolul Urmator

Localitatea Bezdead redă României 9.000 de copaci

Ultimele Articole

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

Cine sunt deputații și senatorii care îi vor reprezenta pe dâmbovițeni, pentru următorii patru ani, în Parlament

Biroul Electoral Județean a finalizat procesul de centralizare a mandatelor

PSD Dâmbovița a început întâlnirile cu organizațiile teritoriale

Reprezentanții PSD Dâmbovița au început deplasările în teritoriu, așa cum