Zilele acestea, România ar trebui să aibă un nou Guvern, unul de tehnocrați. Sensul acestui tip de Executiv pare a nu fi înțeles de foarte multă lume, iar din această cauză ne trezim puși în fața unor situații uneori ridicole. Propunerile de miniştri tehnocraţi ar trebui să fie de specialiști din diverse domenii, de experți, care să contribuie la dezvoltarea României. Însă tehnocrația care ne-a fost înfățișată nu este altceva decât praf în ochii românilor.
Până la acest moment, două dintre propunerile de tehnocrați ai viitorului Guvern au fost eliminate, după ce opinia publică românească s-a simțit jignită de profilul acestora. ALDE, prin vocea reprezentatei din Comisia Juridică, deputatul Steluţa Cătăniciu, a fost partidul care a evidenţiat anormalitatea situaţiei în care se găsea propunerea de ministru al Justiției, în persoana unei doamne care nu avea nici expertiza și nici pregătirea necesare pentru a ocupa acest portofoliu.
Departamentul de comunicare ALDE



